Circuit Coasta Liciei Turcia Avion Timisoara

  • În această călătorie avem ocazia să descoperim comorile Turciei :
  • Myra – Licia – Effes – Pamukkale – Hierapolis – Antalya si Cascada Karpuzkaldiran

sursa: pixabay.com

Ultima actualizare: martie 12, 2020

8 zile
18+ Varsta
  • Destinatie

  • Plecare

    Timisoara, 12.06 ; 11.09.2020
  • Dress Code

    Cum doriti
  • Inclus

    7 cine
    7 mic dejun
    7 nopti de cazare la hotel de 4*
    Bilet de avion Timisoara – Antalya și retur
    Însoţitor din partea agenţiei pe traseu
    transfer aeroport –hotel – aeroport
    transport cu autocar /minibus clasificat
  • Nu este inclus

    Excursiile opționale pentru grup minim de 30 de persoane
    Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale)/serviciile de ghizi locali/taxe de oraș* plătibile la hotel/alte taxe şi cheltuieli personale
1

Ziua 1. Timisoara – Antalya

Întâlnire în aeroportul Traian Vuia pentru zborul spre Antalya. Urmează formalitățile vamale, îmbarcarea, apoi zburăm spre Antalya. În aproximativ 2 ore aterizăm Sosim în Antalya, unde vom fi întâmpinați de ghid. Transfer la hotel, unde vom avea parte de o primire călduroasă și băuturi răcoritoare. Cazare şi cină la hotel în zona Antalya.
2

Ziua 2. Myra si Biserica Sf. Nicolae

După cafeaua revigorantă de dimineață și un mic dejun savuros, pornim la drum de-a lungul spectaculoasei regiuni de coastă care ne dă ocazia să ne delectăm cu peisajele asupra mării, a Munților Taurus și a pădurilor de pin. Ajungem în Myra, unde cu emoție anticipăm oprirea la umătorul obiectiv, sit-ul arheologic din perioada antică datând din sec. al V-lea î.H. unde se află morminte și sarcofage ascunse în pereții stâncilor. Apoi ajungem la Biserica Sf. Nicolae, unde, există dovezi scrise, că aici este înmormântat acesta. După această zi spectaculoasă, ne îndreptăm spre provincia Mugla de pe Coasta Mării Egee. Cazare şi cină la hotel în Fethiye.
3

Ziua 3. Delta Dalyan şi Licia (Lykia)

Azi nu trebuie să pierdeţi excursia opţională pe râul şi în Delta Dalyan. Nu uitaţi aparatul foto, costumul de baie şi pălăria de soare! Pornim la drum cu autocarul spre orăşelul Dalyan, de unde ne vom îmbarca la bordul unei ambarcaţiuni de agrement şi continuăm adevărata noastră aventură pe braţele întortocheate ale râului ce îşi croieşte aici un tărâm deosebit, delta Dalyan. Peisajul ni se dezvăluie în toată splendoarea lui : unele canale inguste, altele mai largi si primitoare, cu stufaris, totul sub atenta şi neobişnuita supraveghere a muntilor destul de înalţi din stânca, pătaţi cu tufe, pini sau arbuşti pitici. În plimbarea noastră spre deltă zărim pe partea dreaptă a cursului râului, pe munte, săpate în stâncă, mormintele lyciene de la Kaunos. Aceasta a fost o cetate kariană, situată la graniţa dintre Karya şi Lycia, înfiinţată prin anii 900 Î.Hr. Punctul terminus este plaja Iztusu, “Plaja Ţestoaselor” şi locul unde cele două mări, Egee şi Mediterană se unesc. În acest loc, apele dulci ale râului Dalyan se unesc cu valurile învolburate şi sărate ale celor două mări, dând naştere unui peisaj extraordinar. Timp liber pentru plajă şi relaxare. După amiază trebuie să ne retragem cu părere de rău, dar zona se închide întrucât vin adevăraţii “ proprietari” ai plajei … broaştele ţestoase, care ies din mare să îşi depună ouălele. Revenim pe coastă pentru a continua călătoria cu autocarul până în Kusadasi, unde urmează să petrecem două nopți. Cazare şi cină la hotel în Kuşadasi.
4

Ziua 4. Effes (Ephesus)

După micul dejun ne ocupăm locurile în scaunele confortabile ale autocarului și admirăm pitorescul regiunii rurale în drum spre Efes. UNESCO a declarat Efes-ul cel mai bine conservat oraș antic de pe toată coasta mediteraneană. Superbele vestigii arhitecturale din perioada de glorie a Efesului sunt dovada clară că bunăstarea era la ea acasă. Intrăm în orașul de odinioară, mergând la pas printre coloanele ionice si ajungem la faimoasele ruine ale Bibliotecii lui Celsus, apoi Templul lui Hadrian și Termele Romane. Efes găzduia în mod regulat jocuri și lupte cu gladiatori așa că, la distanță cât să arunci o piatră, găsim un amfiteatru uriaș, Teatrul Mare unde, se zice, a predicat Sf. Pavel în fața a peste 25.000 de oameni. Este timpul să ne retragem la un restaurant local, să savurăm un kebab sau lahmacun firebinte și aromat cu ayran răcoritor. Cu energie nouă, ne îndreptăm spre Casa Fecioarei Maria – cost 6 euro/pers. De fapt, ajungem la Capela Meryemana clădită pe fundația unei clădiri care, susțin unii, ar fi fost ultimul refugiu al Fecioarei Maria. Pentru a vizita interiorul și a vedea altarul se plătește o taxă suplimentară. Lăsăm Efesul în urmă cu experiențe de neuitat, nu înainte de a mai face un popas la coloanele Templului Zeiței Artemis, una dintre Cele Șapte Minuni ale lumii antice. Cazare şi cină la acelaşi hotel din Kuşadasi.
5

Ziua 5. Pamukkale – Castelul de bumbac

După micul dejun ne îndreptăm spre Pamukkale, un loc desprins parcă dintr-o capodoperă pictată de un artist, care ne întâmpină cu ale sale terase de travertin albe, semicirculare. Dacă orașele „mușuroi” ale Turciei ne-au redus la tăcere de uimire, o altă atracție supra-realistă reușește să rivalizeze cu acestea. Inspirați de muntele de un alb sclipitor, cu formațiunile sale calcaroase, semicirculare, turcii au dat locului numele Pamukkale care înseamnă “Castelul de bumbac”. Odată ajunși la poalele muntelui, urcăm la pas, desculți, bucurându-ne de priveliștea uimitoare și de blândețea netedă a teraselor de travertin. Am putea să ne scăldăm într-una din piscinele naturale. Având în vedere că în această zi vom fi cazați în apropiere, putem profita de ocazia excelenta de a face bai termale, considerate benefice pentru revigorarea tonusului muscular, dar și cu efect de întinerire a tenului. O zi cât un cadou special, mai ales pentru doamne… Cazare şi cină la hotel în Pamukkale.
6

Ziua 6. Hierapolis si Piscina Cleopatrei

Revigorați după băile calde din ziua precedentă, începem ziua copleșiți de nerăbdare și de vitalitate. Vom merge în Hierapolis. Orașul antic s-a ridicat într-o zonă bogată în izvoare termale, în inima provinciei Phrygia din lumea antică, în sud-vestul Anatoliei de azi. Coborâm spre ruinele orașului Hierapolis, printre cele mai bine păstrate orașe antice. După doar câteva minute de plimbare lejeră, zărim primele vestigii ale orașului balnear, un loc odinioară adorat de romani pentru izvoarele sale cu apă termală bogată în minereuri de calcit alb. Acestea sunt și sursa teraselor de travertin din Pamukkale, azi deschise publicului larg pentru a testa din plin binefacerile apelor termale. Aici descoperim Poarta Frontinus, Strada Coloanelor, principala arteră a vechiului polis, Biserica Bizantină, ruinele Templului lui Apollo, apoi urcăm spre spectaculosul Teatru Antic cu cele 50 de trepte de travertin, construit din porunca împăratului Severus în anul 206 D.H. După câteva ore petrecute în acest loc absolut impresionant, nu ne mai râmâne decât să ne relaxăm. Atenție, doamnelor! Aici se află celebra piscină a Cleopatrei, frumoasa regină a Egiptului Antic.Baie în piscina Cleopatrei:Termele Romane din vechiul Hierapolis invită doamnele tentate să se scalde în Piscina Cleopatrei, un locșor feeric cu apă limpede, în care, se presupune, s-ar fi îmbăiat însăși frumoasa regină egipteană. Apa are temperatura constantă de 36 ° C, indiferent de anotimp, și se crede că ar avea proprietăţi de reîntinerire a tenului. Seara ajungem în Antalya care va gi gazda nostră pentru următoarele 2 nopţi. Cazare şi cină la hotel în zona Antalya.
7

Ziua 7. Antalya si Cascada Karpuzkaldiran

După micul dejun, se anunță o zi fabuloasă. Plecăm în excusie la spectaculoasa cascadă Karpuzkaldiran. Merită osteneala pentru că, priveliștea oferită de căderea de apă este un spectacol de o frumusețe rară. Avem ocazia să surprindem cadre fabuloase de trimis acasă prietenilor și celor dragi. De aici ne întoarcem în Antalya. Avem toată ziua la dispoziţie să ne oprim la principalele atracții locale, să batem la pas străzile pitorești și să imortalizăm locurile și momentele frumoase ale zilei. De încălzire, facem o scurtă incursiune prin pitorescul cartier Kaleici. De aici ajungem la emblemele orașului, superbul Minaret Yivly, apoi la Turnul cu Ceas de la Kalekapisi. Merită să facem o oprire și la cel mai notabil vestigiu roman din oraș - Poarta lui Hadrian. De aici, popasul următor le este dedicat pasionaților de shopping; vom explora zona Portului Vechi, cu magazine atractive, aromă de cafea și mireasmă de condimente plutind în aer, cu terase și cafenele cochete și o atmosfera vibrantă, cosmopolită. Iar spre finalul turului, ne putem delecta cu artă autentică în galeriile de artă sau dacă te fascinează ambarcaţiunile, poţi admira zeci de veliere și yachturi moderne. După-amiaza, spre amurg, mai rămâne timp de o plimbare de rămas-bun și poze pe măsura peisajului pe una din plajele îmbăiate de razele blânde ale soarelui. Cazare şi cină la acelaşi hotel.
8

Ziua 8. Antalya – Timisoara

Mic dejun. Hoşçakal, görüşürüz...! (La revedere, pe curând...!) Lasăm în urmă frumoasele locuri pe care le-am vizitat și ne îndreptăm spre aeroportul din Antalya pentru zborul spre casă.
9

Tarife

ABCD
PELLERIN   PLUSBEST DEALReducere 100 €PROMOReducere 70 €STANDARD +Reducere 50 €
295 €+ 279 € (bilet de avion, transferuri și transport autocar/minibus)195 €+ 279 € (bilet de avion, transferuri și transport autocar/minibus)225 €+ 279 € (bilet de avion, transferuri și transport autocar/minibus)245 €+ 279 € (bilet de avion, transferuri și transport autocar/minibus)
pret de persoana in camera dubla
 Ofertă valabilă pentru primele locuri în autocar;GRATUIT -PELLERIN CLUB CARD.GRATUIT : Seară turceascăTarif disponibil şi în varianta de transport individual (include serviciile de cazare şi asistenţă turistică locală);ATENŢIE!   LOCURI LIMITATE! Ofertă valabilă pentru ultimele locuri în autocar;Nu se acceptă modificări sau anulări.Nu se cumulează cu alte reduceri;ATENŢIE!   LOCURI LIMITATE!  Tarif disponibil şi în varianta de transport individual (include serviciile de cazare şi asistenţă turistică locală);Nu se cumulează cu alte reduceri;ATENŢIE!   LOCURI LIMITATE!Oferta este valabilă până la 31.01.2020. Tarif disponibil şi în varianta de transport individual (include serviciile de cazare şi asistenţă turistică locală);Nu se cumulează cu alte reduceri;  
suplimente &reduceri·    Supliment de single 105 €·    Reducere a 3-a persoana în cameră  35 €.·    Reducere copil  6-12 ani  - 45 €,  pentru cazare în cameră dublă cu 2 adulţi
10

Date plecare

12.06 ; 11.09.2020

Locatia Turului

Myra, Turcia

Tour Review Scores And Score Breakdown

Ce pareri au avut clientii nostri despre acest sejur

Lasa-ne un comentariu:

Acomodare
Destinatie
General
Masa
Valoarea banului
Transport

Language »
ro_RORomanian
ro_RORomanian