Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Circuit Dubai Avion Timisoara

EUR 1350 00 EUR
persoana

 

DUBAI – CĂLĂTORIE ÎNTRE NOU ȘI VECHI ÎN LUMEA ARABĂ

04 – 11.03.2025

 

Ziua 1 | Transfer aeroport – 04.03.2025

Intâlnire pe aeroportul din Timisoara cu reprezentantul agentiei Naomi Travel, pentru a ne îmbarca pentru zborul H48279 (Hisky), spre Dubai, orar 08:40 – 15:40. După preluarea bagajelor din aeroport, vom fi preluați de ghidul local și vom merge să ne cazăm. 

Cazare hotel Signature 1 sau similar.

 

Ziua 2 | Dubai-ul vechi & Dubai Frame – 05.03.2024

Mic dejun la hotel.

Ne vom plimba pe străzile Vechiului Dubai, pentru a vedea,  simți și mai ales a experimenta modul în care oamenii au trăit aici și au  profitat de resursele disponibile oferite de mediu. Vom simți cât de importantă este comunitatea și valorile sociale pentru cetățenii din Emiratele Arabe Unite.

Vizitele incluse în program sunt la: Muzeul Dubaiului din fortul Al Fahidi,  casa Șeicului Saeed Al Maktoum - cea mai veche clădire din oraș; Cartierul vechi Bastakya cu atelierele de țesut  și olarit, cafeneaua tradițională. 

Vom traversa canalul Dubai cu abra -  ambarcațiune tradițională din lemn care face legătura dintre cele doua orașe aflate de- a lungul canalului, Bur Dubai si Deira. Vom vizita și Piața de Aur - cea mai mare din lume și Piața de Mirodenii cu puternice influențe persane și iraniene. 

La finalul programului, ne vom îndrepta spre cea mai mare ramă din lume - Dubai Frame, de unde putem admira Dubai-ul din două perspective - cea veche și cea modernă.

Cazare hotel Signature 1 sau similar.

 

Ziua 3 | Dubai Modern & Burj Kalifa – 06.03.2025

Mic dejun la hotel si timp liber pentru plajă.

După-amiază, vom pleca în city-tour în Dubai-ul modern în care vizităm Dubai Marina. Zgârie-norii se înșiră impunători pe marginea canalului, unde iahturile de lux așteaptă răbdătoare următoarea ieșire în larg. 

Vom avea posibilitatea de a vedea stațiunea Atlantis The Palm și ne vom putea plimba pe promenada de 1,5 km lungime cu plăcerea de a face fotografii pe malul apei, fiind locul ideal pentru o plimbare în aer liber, cu priveliști spre mare. 

Vom merge la cea mai populară piață arabă, cu notă modernă, care ne încântă cu miresme deosebite, felinare strălucitoare, mirodenii aromate și suveniruri artizanale și cu siguranță vom găsi lucruri perfecte pentru a le oferi ca suvenir celor de acasă.

Încheiem minunatul tur cu Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire construită vreodată de om, măsurând 828 m înălțime și vom urca către vârf – etajul 124, de unde ni se va arăta o splendidă panoramă asupra Dubai-ului. Un vârf ce trebuie cucerit! 

Timp liber pentru poze sau shopping la Mall Dubai - cel mai mare shopping mall din lume.

Cazare la hotel Signature 1 sau similar.

 

Ziua 4 | Abu Dhabi tur de oras + prânz – 07.03.2025

Mic dejun la hotel.

Astăzi ne vom îndrepta spre Abu Dhabi - celebru nu doar pentru că este capitala EAU, dar şi pentru vilele de lux și palatele ce se întind de-a lungul Cornich-ei Riviera. Șeicul Abu Dhabi-ului este și președintele Emiratelor Arabe Unite, de aici luându-se cele mai importante decizii ale țării.

Prima oprire este la un centru de artă meșteșugărească arabă unde descoperim o parte din cultura emiratelor. 

Continuăm călătoria prin Abu Dhabi – acest frate mai mare și mai bogat al Dubai-ului – și poposim la Marea Moscheee a șeicului Sheikh Zayed. Acesta a fost un om venerat de emiratezi pentru că este cel care a realizat unirea emiratelor; dar și iubit în special de către cei din Abu Dhabi pentru modul în care a condus și a crescut țara. Moscheea a fost începută în anii `90 de către  șeicul Zayed, însă lucrările s-au finalizat în 2007, la 3 ani dupa moartea șeicului. Aici găsim un loc care îți taie respirația prin arhitectura și frumusețea sa și este printre puținele moschei care permit și vizitatori care nu sunt musulmani. Moscheea este îmbracată într-un alb impecabil și găzduiește până la 40.000 de oameni.  În interior, moscheea adăpostește cel mai mare covor din lume.

După servirea prânzului, vom continua turul și vom dispune de timp liber la Ferrari World, singurul   parc tematic construit de Ferrari, dar și cel mai mare parc de distracții de interior din lume. 

Din turul Abu Dhabi-ului nu are cum să lipsească The Emirates Palace, unul dintre cele mai luxoase și elegante hoteluri din lume, care ilustrează povestea celor 1001 nopți. Având o suprafață de 1 milion de metri pătrați, acesta este și reședința familiei regale. Aici vom face oprire pentru a face fotografii (aproximativ 40 min).

Ultima atracție pe care o vizităm este insula Saadyiat, locul unde în anul 2020 s-a finalizat un imens centru cultural, incluzând muzee de renume mondial: Louvre, Guggenheim, dar și Monte Carlo Club House. 

Ne întoarcem în Dubai cu o frumoasă comparație între cele doua emirate: dacă Dubai-ul se remarcă prin opulență și dimensiune, Abu Dhabi impresionează prin cultură și tradiționalism. 

Cazare hotel Signature 1 sau similar.     

 

Ziua 5 | Miracle Garden & Global Village – 08.03.2025

Mic dejun la hotel.

Timp liber la dispoziția turiștilor, iar după-amiaza, vom merge într-o excursie de jumatate de zi, inedită, în care vizităm Miracle Garden (cea mai mare grădină cu flori naturale din lume). 

Primul popas, Miracle Garden, impresionează prin cele peste 90 de milioane de flori expuse și prin felul în care aceste flori rezistă la temperaturi de +40 grade Celsius. Lansată de Ziua Îndrăgostiților în anul 2013, aceste fascinante grădini primesc milioane de turiști dornici să descopere secretul longevității acestor plante în mijlocul deșertului.

Pe lista noastră se regăsește de asemenea Global Village, locul în care putem fie gusta încântătoarea miere din Yemen, fie achiziționa covoare provenite din Iran sau Afganistan sau delicioasele fructe uscate din Thailanda. Aici putem trăi o experiență internațională, delectându-ne simțurile într-un cadru multicultural.

Carzare Hotel Signature 1 sau similar.

 

Ziua 6 | Safari + cina în deșert (opțional) – 09.03.2025

Timp liber la dispoziția turiștilor, iar după-amiază, ne putem bucura de o minunată experiență în deșert. 

Întâlnire la hotel la orele 15:00. După îmbarcarea în vehiculele 4x4, jeep-urile vor demara prin deșertul cu dune aurii spre Hatta și Oman. 

După adrenalina de care vom avea parte pe dunele din deșert, jeep-urile ne vor duce la tabăra principală. Această tabără reprezintă principala atracție a acestei excursii. Vom fi martorii unui frumos apus surprins în toată splendoarea sa și vom admira culorile deșertului la amurg. 

La apus vom avea șansa să încercăm o scurta plimbare cu cămila lângă tabăra beduină. O delicioasă cină barbeque, însoțită de o varietate de băuturi, muzică tradițională și câteva dansatoare       întregesc tabloul unui spectacol care ne va rămâne pentru mult timp în memorie.

Cazare hotel Signature 1 sau similar.

 

Ziua 7 | Croaziera în Dubai Marina (opțional) – 10.03.2025

Timp liber la dispoziția turiștilor, iar după amiază, opțional, ne îmbarcăm pe vas în Dubai Marina pentru o frumoasă croazieră la bordul căreia vom servi cina printre zgârie-nori impresionanți.

 

Ziua 8 | Plecare spre România – 11.03.2025

Timp liber pentru ultimele cumpărături, iar apoi transfer spre aeroportul din Dubai, pentru a ne îmbarca pe cursa Hisky H48280, orar 16:30 – 20:10, cu destinația Timișoara.

 

PREȚ: 1350 euro/persoană

vezi mai multe

-          Bilet de avion din Timișoara cu compania Hisky

-          7 nopți cazare cu mic dejun

-          Taxe de aeroport

-          Transfer aeroport – hotel – aeroport în Dubai

-          Bagaj de cală de 20 kg și bagaj de mână

-          Vizitele menționate în program

-          Plimbare cu abra în Dubai-ul vechi

-          Urcare în Burj Khalifa

-          Prânz la Abu Dhabi

-          Taxa de stațiune

-          Ghid vorbitor de limba română specializat în Dubai

-          Însoțitor de grup

   

vezi mai multe

- Bacșiș pentru ghidul local și șofer  - 20 euro/persoană

- Excursii opționale:

• Safari in deșert – 70 euro/persoană 

• Croaziera în Dubai Marina – 75 euro/persoană

- Asigurare medicală și storno, nu este obligatorie, dar este recomandată

 

vezi mai multe

Tema

  • circuite

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare