Ziua 1 / 20.06. 2022 / luni
Plecare de la AMG la ora 7.00 pe traseul Timisoara-Budapesta – oprire la Pyramidenkogel, cel mai frumos punct de belvedere din Carintia, langa Wörthersee. Din turn avem o priveliste panoramica peste lac si imprejurimi. In apropiere, la Frög, se afla un muzeu in aer liber. „Lumea celtică Frög-Rosegg” încearcă să ofere informatii despre modul de viată, economia, cultul, viziunea asupra lumii si structura socială a strămosilor nostrii. Cazare si cina pensiune 3* langa Villach.
Ziua 2/ 21.06.2022 / marti / Mic dejun
Plecam din Villach spre Bolzano, in Dolomiti, cei mai spectaculosi munti din Europa! Ascutimea stancilor din Dolomiti si linistea campiilor intinse inverzite, permit o relaxare dar si activitate turistica foarte variata. Va propunem cateva locuri unice din aceasta zona ca sa va bucurati de frumusetea si grandoarea naturii. Sunt sapte parcuri naturale in Dolomitii din Tirolul de Sud. In fiecare parc natural se afla puncte de informare despre roca, vegetatie si fauna din zona. Incepem cu Castelrotto sau Kastelruth, cum este cunoscută în germană vorbită de mulţi din locuitorii Tirolului de Sud este situată la 1.060 m altitudine şi este cu centrul său vechi tradiţional şi cochet o staţiune montană plină de viată care atrage turişti de-a lungul întregului an. De la Castelrotto parcurgem Drumul pacii care ne ofera momente de liniste si pace in timpul frumoasei drumetii pe dealul de la Castelrotto. Cel mai vechi (1974) parc natural din Dolomiti este „Scilar- Catinaccio“ ale carui formatiuni stancoase le vom observa in drumetiile noastre din urmatoarele doua zile. Extrem de impresionanta este imaginea panoramica de pe platoul Seiser Alm unde vom ajunge cu telecabina de la Seis la Compatsch si vom face o drumetie de placere. Nenumarate drumuri foarte vechi unesc localitatile Castelrotto, Seis si Völs. Drumuri pe care se intalnesc bisericute vechi si palate boieresti, ca de exemplu castelul Prösels la Völs. In drum spre locul de cazare de la Arabba mai trecem pe langa Piramide de pamant de la Steinegg unde se afla si un vechi observator astronomic. Cina si cazare hotel 3* in Arabba.
Ziua 3 /22.06.2022 /miercuri/ Mic dejun
Plecare spre Carezza. Mic, dar renumit este impresionantul lac Carezza. In apa acestui lac se oglindesc stancile din jur. Se cunosc multe legende legate de acest lac ca si de stancile din apropierea lui, care poarta acum numele de „gradina de trandafiri“ datorita faptului ca reflecta o lumina rozalie la asfintit. Vom lua telefericul si vom ajunge de la lac la acele stanci pentru drumetie. Dupa amiaza vom cobori cu telecabina in pasul Nigra pentru a savura asfintitul de la Tiers. Peste aproximativ o ora ne vom intoarce la hotelul din Arabba pentru cina si cazare.
Ziua 4/23.06.2022/ Joi/ Mic dejun
Astazi vom explora zona, in apropiere de Arabba, mai precis in cocheta localitate Corvara, din valea Gader, care este considerata „leaganul turismului“. Deja in secolul 18, bastinasii au inteles valoarea localitatii lor, oferind ghidaje pentru turisti. Se pot vizita bisericute, atelierul unui artist plastic, dar si un fitnes studio in aer liber impartit in trei parcuri de agrement la care se poate ajunge cu teleferice. Vom merge in recunoastere in minunata culisa a muntilor. Tot din Corvara se pleaca cu telefericul pentru a ajunge pe Vârful Piz Boé de 3.152 m înăltime, face parte din grupul Sella si se stie că este una dintre cele mai usoare vârfuri de urcat, care depăsesc 3.000 de metri sau putem face alte drumetii in minunata prezenta a muntilor. Seara ne intoarcem la locul nostru de cazare din Arabba unde vom servi si cina.
Ziua 5/24.06.2022 / Vineri /Mic dejun
Plecare spre Cortina d‘ Ampezzone dar cu oprire la pasul Falzarego pentru a vedea formatiunile stancoase denumite Cinque torri, cinci turnuri de stanca, ce au format candva un mare bloc de stanca. Si astazi se mai poate intampla sa se sparga bucati de stanca. Un muzeu in aer liber aminteste de actiunile militare din Primul Razboi Mondial intre Austria si Italia. In zona mai intalnim un obiectiv care n-ar trebui omis, este cea mai veche cetate din Dolomiti, cetatea Andraz, legata de istoria populatiei ladinice. Pe vechea strada istorica romana ne indreptam apoi spre Cortina d’Ampezzo, regina Dolomitilor unde vom petrece dupa masa acelei zile. Cortina d'Ampezzo are o istorie veche de o mie de ani si o lungă traditie ca destinatie turistică. Astăzi, statiunea turistică este optimistă cu privire la viitor, datorită, de asemenea, atribuirii Campionatelor Mondiale de schi alpin din 2021. Frumusetea Văii Ampezzo atrage vizitatori din întreaga lume în orice moment al anului. Ne intoarcem la Arabba pentru cina si cazare.
Ziua 6/25.06.2022 / sambata Mic dejun
Este ultima zi din excursie pe care o petrecem in Dolomiti. Mai admiram muntii oglinditi in impresionantul lac Misurina de care se leaga multe legende, iar dupa scurt timp ajungem la cele trei varfuri remarcabile in zona, numite Tre Cime. Tre Cime di Lavaredo, numit si Drei Zinnen, sunt trei vârfuri distincte asemănătoare cu creneluri, în Dolomitii Sexten. In apropiere, la Doblac, se afla un punct de informare nu numai in ce priveste natura ci si despre intamplarile din timpul razboaielor. Continuam drumul spre Lienz, ultima cazare in drum spre casa . Cina si cazare pensiune 3* in Lienz.
Ziua 7/ 26.06.2022 / Duminica / Mic Dejun
Lienz este un orasel medieval situat la intalnirea intre vaile Drautal, Pustertal si Iseltal, in statul Tirol, In afara orasului se poate vizita situl arheologic roman `Aguntum`. Plecare spre casa, sosire seara tarziu.
vezi mai multe
-transport autocar
-6 nopti cazare hotel/pensiune/3 *
-masa demipensiune
-ghid insotitor
-intrarile la obiectivele turistice
-masa de pranz
-asigurare medicala, tarif functie de varsta
-supliment de camera single 240 €/ 6 nopti
Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.
Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!